uncristian

more about "Ceartă între pisici", posted with vodpod

Posted in 1

În luna august, proiectul “În căutarea cititorului pierdut” s-a orientat spre statui. Prin urmare, un fragment din partea a doua: “Lecturi la urechea statuilor”

poem din volumul “Poeme prerafaelite”

Posted in diverse

video document de Nicu Rotaru

Şi pentru că nu am putut alege o singură piesă, am ales două…


Posted in memoires

Oana Cătălina Ninu – “te iubesc”, text din carneţelul “Stările intense” (2009);
scris în tabăra de creaţie de la Săvârşin (8-14 septembrie 2008) şi publicat în antologia “Nasturi în lanul de porumb” (editura Brumar, Timişoara, 2008)
citit şi filmat în Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, lângă instalaţia “1001 cocori” de Radu Dumitriu; credit video-document: un cristian
Posted [...]

“cum în acelaşi timp” – text din carneţelul “Stările intense” de Oana Cătălina Ninu
scris în tabăra de creaţie de la Săvârşin (8-14 septembrie 2008) şi publicat în antologia “Nasturi în lanul de porumb” (editura Brumar, Timişoara, 2008)
citit şi filmat în Sinagoga Bistriţa, în cadrul festivalului “Poezia e la Bistriţa” (16-19 iulie 2009) – credit video-document: [...]

O NOAPTE CU PATRIA
(audio autor)
Ce ţîţe mortale ai tu, fă Patrie,
trase în milioane de exemplare
Ce tiraj bestial şi cum îl difuzezi tu
ca să tragă toată lumea de ele - ca pă ziare
O noapte cu tine costă între cincizeci şi optzeci de miare.
Ce bani buni ai făcut tu la Stambul, fã Patrie, cu turcaleţi, arabi, cu libaneji şi curji,
în boscheţi sau direct din picioare.
O noapte cu tine visează orice muritor
după o noapte cu tine freamătă Occidentu’.
Toţi ştiu că eşti meseriaşă,
că bagi toată lumea în boale.
Cum dai tu din bucile tale,
cum împarţi mireasma hormonilor tăi,
porţionată pă chintale.
Ale tale sînt pîrîiaşele de spermă care-ţi curg printre sîni,
ale tale izvoarele de fecale,
ale tale muzeele oratorilor politici, de artă şi bale.
Ce frumoasă eşti, fă Patrie
şi cum ne laşi tu să ţi-o băgăm toţi printre picioare.
Stai şi la noi o dată, măcar o dată, fă patrie, că n-o fi foc,
să ne dăm şi noi drumu’ printre pădurile tale,
s-avem şi noi un copil cu Patria,
un copil din flori,
un copil din Faună şi Floră.
(şi Archipiade, şi Thais,
ei verişoara, de nu sora,
la care i-am tras-o sub cais
pînă i s-a înroşit aurora.)
Ce sfincte sfinctere şi roze rozete ai tu, Patrie
şi cîţi salcîmi tăiaţi de moromete.
Nimeni nu are atîta sinceritate ca tine,
nimeni nu dă atît de dezinteresat din picioare.
O noapte cu tine costă cît tezauru’ dă la ruşi,
cît Insula Şerpilor luată în gură
cincizeci de ani,
cît Basarabia tîrîtă prin lupanarele
Siberiei Orientale.

O noapte cu patria (editura Vinea, 2001)

18.
dar se pare că nimic nu mai are sens când te desparţi îmi scrii
mă priveşti cu sexul şi zâmbeşti la camera mea neagră cu multe oglinzi
stai cu picioarele pe ciment în baia cu igrasie şi apă de 27 cm
fumezi te razi cu lama cureţi prin tine cu hârtia de şmirghel
degeaba mă glisez între pliurile pielii tale ascunzându-mă de
moartea asta ce se prelinge pe pereţi trag brazde între noi îmi tai piciorul-care-scrie
eu sunt zidul care trăieşte cu o femeie lopătez cu genunchii la tâmplele patului
numai atunci când mi se face frică de ratare îmi pieptăn cu grijă
zdrenţele de carne şi ştiu că totul este atât de real
atât de real ca pumnii mei strânşi în uterul tău şi al mamei
Posted in 18. dar se pare că nimic nu mai are sens

17.
ne cheamă ana
(redublare)

noi nu am fost un androgin noi am fost o femeie şi crăpam pietrele cu pântecele
în fiecare noapte ne visam burta pe dinăuntru treceam buricele degetelor peste
amprentele imprimate pe pereţi atunci ştiam că ne cheamă ana
şi că ne cheamă de dincolo să decupăm figurine de hârtie era muncă de ghetou
să fac lanţuri ca să te prind în mine să lipesc verigile cu scuipat
să-ţi scriu fiţuici pe trup să nu mă uiţi am un singur ochi de sticlă de care te lipeşti toată
curbându-te strivindu-ţi pântecele de zid ca-ntr-un
ritual al ochilor umflaţi


… tu îmi spui că totul s-a terminat între noi
îţi hârşâi bocancii pantalonii tăi verzi foşnesc omori furnici între unghii
mi se face frică în noi se deschid branhiile vibratile mă înfăşor goală în ele
pe tine te nasc te botez Ra eşti blondă şi ai ieşit de la Auschwitz
mă îngrop adânc în mortarul amestecat cu transpiraţie şi sânge
scutur zilnic covorul de furnici moarte
tu citeşti tratate despre isterii nevroze dependenţe mă trimiţi la psihiatru
eu mă dau dracului şi muşc perna de durere
ce ştii tu cum mă bâzâie muştele mi s-a stricat sufletul s-a scofâlcit de tot şi-acum pute a hoit
şi mă simt în noi ca-ntr-o groapă comună tu-mi ceri să astup gaura de la intrare
cobori desculţă ţinându-te de nas spui că dragostea învinge totul eu mă strâmb fac tumbe
mă scobesc în dragostea noastră
o crăpătură mică mică de tot cât să încăpem amândouă
Posted in 17. ne cheamă ana (redublare)

O poveste cu un bunic
Eram singur la bunici şi bunicul meu era pentru mine omul cel mai important din lume. El m-a învăţat să citesc din Biblie şi să iubesc lumea. El m-a învăţat totul, toate lucrurile esenţiale, şi bunicul ăsta al meu avea o istorie deosebită, şi asta nu doar pentru că memoria mea îl poartă aşa, ci pentru că era cu adevărat un om nemaipomenit care făcea lucruri nemaiauzite.

Era cel mai puternic bărbat din zona aceea, bineînţeles şi cel mai băutor şi mai curvar, trăgea mahorca pe nas ca nimeni altul, dar din gura lui ieşeau rotocoale atît de străvezii şi atît de pline. Toate astea până când nevasta lui a fost împuşcată în cap în timp ce era însărcinată, şi atunci, prin rugăciune şi smerenie, l-a înduplecat pe Domnul să i-o dea înapoi şi să-i dea şi fiul pe care ea îl purta. De atunci nu a mai pus mahorcă în gură şi nici alcool, nici altă femeie nu a mai cunoscut şi a început să citească Biblia. Pe cînd l-am întrebat eu o citise deja de 247 de ori şi aproape o ştia pe de rost, dar tot o mai citea. A muncit mult, în mină, în construcţii, pe câmp, dar nici o muncă nu i se părea grea şi ar mai fi făcut mereu altceva. Avea un câine de 34 de ani, se lua la trântă cu urşii, se bătea în colţi cu mistreţii, taurii îi omora printr-o singură lovitură de pumn şi nici asta nu îi ajungea. Pe singurul său fiu l-a alungat de acasă la 14 ani şi cînd s-a întors, după 30 de ani, i-a arătat poarta fără nici o tresărire în ochi. Cânta la acordeon şi la flaut, doar cântece bisericeşti, şi instrumentele acelea le-a ţinut ferite de atingerea celorlalţi până când a murit. Pe mama mea nu a surghiunit-o, dar asta doar pentru că era femeie, însă a învăţat-o demnitatea unui bărbat, demnitate de care mama nu a mai scăpat niciodată, deşi era oricum prea mult pentru ea. Mie mi-a arătat lumina şi-un drum greu, de nepătruns, prin care el, în timpul vieţii, m

cu o fotografie de Robert Bălan

7. Cele 15 minute de glorie au venit sau sunt încă aşteptate?
Nu visez la glorie, ci la confort fizic şi psihic, relaxare, stări de bine, linişte, o linişte din care nu ştiu dacă voi prinde vreodata 15 minute.
8. Numărul norocos?
Nu cred să am unul în mod special. De obicei numerele impare. Probabil într-o mai mare măsură: 1, 5, 13.

9. Mici orgolii personale?
Destule, prea multe. Daca aş reuşi să scap de vanităţi aş fi un om liber. E greu dar încerc în continuare. Deci, cea mai mare vanitate a mea este să mă consider un scriitor bun. De aici mi se trag multe metehne (micile orgolii personale de care vorbeşti). Fac exerciţii în care îmi spun că sunt de rahat (în ultimul timp m-au ajutat mult cu asta şi cei din jur), aşa că sunt mai relaxat şi mai cinic.
video document 30 august 2007 (un cristian)

xxx
Numele meu este Mihai. Povestea mea începe ca
toate celelalte: un fetus rozaliu într-o placentă albicioasă.
Mi s-a spus că am venit pe lume zâmbind.
Probabil încă unul dintre miturile
autopotenţatoare ale părinţilor mei.
Îmi amintesc foarte puţine lucruri din copilăria mea.
De fapt prima amintire o am de pe la trei ani: o
bărcuţă gonflabilă pe Mureş, un copil durduliu în ea
şi ţipetele mele. - Treci acasă, Mihai!
Îmi amintesc cu exactitate lăzile de ciocolată
chinezească şi portocale, care se aşezau în frigiderul
din „bujdă”, camera în care nu aveam niciodată voie
să intru. Camera în care se aflau cele mai de preţ
lucruri ale casei: acordeonul mamei, flautul şi
hainele de sâmbătă ale bunicului.
Portocale şi ciocolată, un tandru substitut al
părinţilor. - Nu, Mihai, portocala aceasta nu este
mama ta. Mănânc-o şi fii fericit. Doar ştii că nimeni
nu mai are portocale ca tine. Ceauşescu le mănâncă
pe toate.
.
Părinţii tăi lucrează departe. Părinţii tăi sunt în nămol până în gât şi nu îi mai dor ochii.
.
Îmi amintesc cu exactitate şedinţele lungi de
la psihiatrie: Da, sigur, în imaginea asta văd balaurul
acela roşu care mănâncă oameni. Da, îl visez în
fiecare noapte şi nu mi-e frică. Nu, doamnă, eu
îl iubesc pe prietenul meu Adi, el ştie cel mai bine să
mă înveţe să joc fotbal.
.
Nu, mamă, nu am nimic. Sunt normal.
Nu voi mai fi niciodată.
.
Imense culoare lăsate în urmă de coasa bunicului
prin iarba grasă ce-mi ajungea până la umeri. Melci,
broscuţe, şopârle, greieri şi mere.
- Bunicule, unde se termină iarba?
.
din volumul “Santinela de lut” (2006)

video document inedit de Violeta Vavură

o rubrică nouă: Poveştile Bibliotecii

Invitat special: Octavian Soviany